Foto Sofi

Adriana-Sofia DUMITRESCU

Adriana-Sofia DUMITRESCU este cadru didactic la Academia de Studii Economice din București, în cadrul departamentului de contabilitate și audit. Pasiunea pentru culoare, frumos și artă a îndemnat-o să așterne pe pânză câteva idei în culori vibrante, pline de viață și de energie.
„Cu toții suntem creatori, iar ceea ce creăm se numește viață. Este interesant modul în care se schimbă perspectiva odata cu vârsta. A picta este un alt mod de a ține un jurnal și este interesant să revăd peste ani un tablou pictat de mine, pentru că îl revad cu alți ochi… Aproape ca și când ar fi fost pictat de  altcineva. Se recompune ceva din trairea și emoția care m-a inspirat candva, dar totul este trecut printr-un alt filtru, format de alte experiențe, gânduri și trăiri care s-au adăugat la cea mai importantă operă pe care o creez zi după zi, și anume însăși viața.
Pentru pictură, în ultimii ani, din pacate, nu am mai reușit să aloc timp. Am reușit însă să găsesc frumosul peste tot, în fiecare clipă: poate fi o floare, poate fi un cântec, poate fi bucuria de a planta un copacel, o drumetie sau un zambet de copil. Nici măcar nu este nevoie de talent ca să le vezi, doar de o inimă deschisă.”